Sibel1

Dr. Sibel Menagi

Medic Specialist Obstetrica-Ginecologie

Despre Medic:

Dr. Sibel Menagi a finalizat studiile la Facultatea de Medicină a Universității „Ovidius” din Constanța în 2018. Ulterior, a demarat rezidențiatul în Obstetrică-Ginecologie la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” din Constanța, unde a beneficiat de instruire sub îndrumarea unor renumiți specialiști și a dobândit competențe avansate în laparoscopie ginecologică, ecografie și obstetrică generală.

Între 2019 și 2021, Dr. Menagi a lucrat ca medic rezident la Groupe Hospitalier Sud Île de France-Hôpital de Melun din Paris, Franța, sub coordonarea renumitului Dr. Jault Thierry. Aici a participat activ în diverse stagii, perfecționându-și abilitățile în laparoscopie și ecografie.

În anii 2022 și 2023, și-a continuat rezidențiatul la Spitalul Clinic Filantropia din București, cu focus pe oncologie ginecologică, colposcopie, histeroscopie, planificare familială și genetică medicală.

Din 2024, Dr. Sibel Menagi este medic specialist în Obstetrică-Ginecologie și a finalizat un program postuniversitar în ultrasonografie obstetricală și ginecologică la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

A participat la numeroase congrese și cursuri de perfecționare profesională, cum ar fi Congresul Național de Medicină Perinatală, Paris Santé Femmes, Congresul Societății Române de Ultrasonografie în Obstetrică și Ginecologie și Congresul Național de Medicină Fetală și Neonatală.

Dr. Menagi este membră a Societății Române de Obstetrică și Ginecologie (SOGR) și își dedică activitatea profesională îmbunătățirii continue a competențelor și asigurării unei îngrijiri de cea mai înaltă calitate pacientelor sale.