Menopauza. La ce vârsta apare menstruația? La ce vârstă apare menopauza? Sunt evenimente fiziologice, moștenite de la mama sau bunica maternă. Medicii ginecologii vă cer astfel de informații pentru a putea evalua perioada fertilă.
”Ar fi bine ca orice femeie care a ajuns la 30 de ani să își măsoare rezerva ovariană în fiecare an pentru că, fară a avea o explicație medicală, în ultimii ani, femei tinere intră la menopauză precoce sau au rezerve ovariene mici, deci șanse mici să conceapă natural. Șansa lor este sa le crioconservăm ovocitele (celulele reproducătoare feminine) pentru ca, în viitor, să aibă o sarcină cu material genetic propriu. Și, ideal, să nu amâne concepția din motive sociale, financiare, de carieră, pentru că timpul trece în defavoarea lor”, spun dr. Ruxandra Dumitrescu, medic supraspecializat în tratamentul infertilității.
Rezerva ovariană, adică numărul de celule reproducătoare feminine, se consumă la fiecare menstruație. Odată cu trecerea timpului, scade și calitatea celulelor și sarcina nu are șanse să apară în mod natural.
Când apare menopauza?
Vârsta medie de intrare la menopauză este între 48-52 de ani. Dar există situații în care menopauza apare la 28 de ani. Din nou, fiecare femeie se naște cu un număr de ovocite, care se termină. Se temină celulele reproducătoare feminine, nu mai apare ovulația. Se instalează menopauza.
Dacă menopauza apare prea târziu, situația nu e una neapărat fericită. Pentru ca înseamnă risc mai mare de cancere ginecologice. Așa ca mergeti regulat la ginecolog. Vorbim despre tipuri de cancere curabile, dacă sunt descoperite devreme. Iar detecția din timp se face doar prin controale la cel mult 6 luni.
Foto: pixabay.com/ro
.