Vorbim despre o procedură FIV, care nu implică însă stimularea ovariană prin medicație.
Medicul supraspecializat în tratamentul infertilității vă monitorizează ecografic până când un folicul ovarian (care conține un singur ovocit) va atinge diametrul, care arată că este matur. Testele de sânge și ecografia transvaginală arată când e posibilă recoltarea unui ovocit matur.
FIV pe ciclul natural implică aspirarea și fertilizarea unui singur ovocit, care în mod normal, este eliminat la ovulație. Nu sunt folosite medicamente pentru stimularea ovarelor, dar șansele de a obține o sarcina sunt reduse.
Ce este ovulația?
Ovulația înseamnă eliberarea unui ovocit (celula reproducătoare feminină) dintr-un ovar. Se întâmplă des la mijlocul ciclului menstrual, dar momentul poate să varieze.
- Mucoasa uterului, numită endometru, se îngroașă ca să se pregătească de ovulație. Glanda pituitară din creier stimulează unul dintre ovare să elibereze un ovocit.
- Peretele foliculului ovarian se rupe la suprafața ovarului, iar ovarul este eliberat.
- Ovocitul e preluat de partea liberă în abodomen a trompei
- Ovocitul circulă de-a lungul uneia dintre trompele uterine, propulsat în parte de contracțiile peretelui trompei uterine.
- Aici, in trompa uterina, se întâlnește cu spermatozoidul și e fecundat.
- Ovocitul și spermatozoidul se unesc în procesul numit fecundație pentru a forma o celulă numită zigot.
- Zigotul călătorește de-a lungul trompei uterine către uter și începe să se dividă rapid – la 5 zile se numește blastocist.
- Blastocistul ajunge în uter, se implantează în mucoasa numită endometru. Sarcina este la locul ei!
FIV pe ciclul natural
FIV pe ciclul natural supraveghează ovulația, astfel încât ovocitul să fie extras de către medicul supraspecializat în tratamentul infertilității.
- Odată extras, va fi fertilizat în laborator.
- Dar într-un ciclu este eliberat un singur ovocit matur, care poate fi fertilizat. De aceea, procedura are șanse mai mici de sarcină în comparație cu FIV care presupune stimularea ovariană și extragerea mai multor ovocite.
Avantaje:
- Nu veți lua medicație
- Puteți să faceți procedura lunar
- Puteți să recoltați câte un ovocit lună de lună și să le vitrificați (congelați)
- Impactul psihologic nu e mare.
Dezavantaje:
În timpul recoltării planificate a ovocitului se poate produce ovulația. Nu mai e posibilă reoltarea.
- Ovocitul poate să nu fie matur pentru fertilizare. Doar ovocitele mature pot fi fertilizate.
Foto: pixabay.com/ro